Renault Express Van este la vânzare în România

Renault deschide comenzile în România pentru noul Express Van – un automobil utilitar destinat intreprinzătorilor care caută un bun raport calitate-preț. Renault Express Van are dimensiuni generoase este ușor de încărcat si oferă un interior modern care încorporează o mulțime de spații de depozitare și scaune confortabile.

Exterior modern

La exterior, noul Express Van se remarcă prin designul robust care scoate în evidență finisajele și accentele cromate. Bara de protecție verticală, grila înaltă a radiatorului și semnătura luminoasă a farurilor LED în forma literei C, devenită marcă a identității Renault subliniază robustețea și codurile stilistice distincte ale gamei de utilitare. Caroseria noului Express Van poate fi personalizată în culorile: Blanc Glacier, Gris Urban, Noir Nacre, Gris Highland și Bleu Iron.

Interior util și generos

Interiorul încorporează o planșă de bord modernă, cu un design clar, clasic, similar cu liniile de design germane,. Cu un volum de încărcare de 3,3 până la 3,7 m³, noul Express Van oferă un spațiu cargo foarte generos.

Noul Express Van are 1,91 m lungime de încărcare pe podea (cu peretele despărțitor acoperit complet) într-un automobil lung de 4,39 m; ușa laterală glisantă măsoară 716 mm lățime. Noul Renault Express Van are o sarcină utilă maximă de 780 kg si este animat de un motor pe benzină și 650 kg in versiunea de propulsie cu motor diesel.

Multimedia: Radio Connect R & Go sau EASY LINK 8’’

Disponibil cu Radio Connect R & Go, noul Express Van încorporează un ecran tactil de 8” (color, format landscape). Versiunea echipată cu sistemul multimedia Renault EASY LINK vine împreună cu două difuzoare și două tweetere pentru un confort acustic sporit. Cu ajutorul aplicației R & Go Radio Connect cu Bluetooth puteți accesa intuitiv funcțiile telefonului și ale automobilului.

Mai multă siguranță la volan

Noul Express Van lansează un set de noi sisteme de asistență în conducere care îmbunătățesc semnificativ siguranța la volan și vizibilitatea șoferului asupra mediului înconjurător. Noul Express Van a fost echipat cu o oglindă convexă cu vedere panoramică, care oferă vizibilitate în unghiul mort al oglinzii retrovizoare exterioare.

Sistemul de detectare și avertizare a prezenței unui automobil în unghiul mort al oglinzii retrovizoare îl anunță pe șofer când un alt participant la trafic se află chiar în acel punct. Sistemul Trailer Stability Assist reduce oscilația remorcii, fără a limita viteza de conducere și îmbunătățește manevrabilitatea în condiții dificile cauzate de vânt sau starea drumului.

Sistemul Hill Start Assist alături de ESC menține automobilul staționat timp de aproximativ două secunde, acolo unde panta are o înclinație mai mare de 3%. Frânele sunt apoi eliberate treptat.

Pentru mai multă siguranță în oraș și pe autostradă și pentru mai multă atenție în respectarea vitezei de circulație, noul Express Van este echipat cu funcția Cruise Control și limitator de viteză,  care pot fi accesate foarte ușor prin intermediul butoanelor de pe volan.

Renault Express în România

Noul Express Van este disponibil în România în două versiuni de echipare ; Generic și Confort. Ambele versiuni de echipare, Generic și Confort au o deschidere a ușilor spate la 180°,  ceea ce permite încărcarea cu ușurință a obiectelor cu o lățime de 1,2 metri.  Express Generic vine cu motorizare pe benzină de 1.3 100 CP, cu prețuri începând de la 12.950 Euro (TVA inclus) și cea diesel – 1.5 Blue dCi 75, cu prețuri de la 14.050 (TVA inclus). În versiunea de echipare Confort, noul model vine în plus cu motorizarea Blue dCi 95, cu prețuri care pornesc de la 13.600 Euro (TVA inclus).

Prețuri