Înmatriculari de autoturisme din România în luna mai 2020 au fost în numar de 7155 de unități noi, cifră care marchează o scădere cu aproape jumătate a înmatriculărilor, mai precis cu 45%, față de aceeași lună a anului trecut. În luna mai 2019 s-au înmatriculat 13011 de autoturisme noi.
Românii au preferat Lexus +7 procente, Hyundai + 5 procente si Land Rover +2 procente, în dauna mărcii autohtone Dacia care a scăzut cu 35%. Cu toate acestea Dacia a avut o scădere temperată vizavi de ceilalți constructori, fiind producătorul cu cele mai multe autoturisme înmatriculate din piață – 2139 de unități.
La ceilalti constructori observam scăderi mari – Ford – 49%, Skoda – 57% sau Opel -75%. Autoturismele Volkswagen s-au înmatriculat cu 63 % mai puțin decât în 2019, adică un număr de doar 434 de unități.
La mărcile premium Audi a scăzut la înmatriculări cu – 63%, BMW – 37,5%, iar Mercedes Benz -48%.
Semnificativă este preferința clienților pentru marca coreeană Hyundai care a înmatriculat 555 de autoturisme cât și pentru Land Rover care a înmatriculat 48 de unități.
În primele luni ale lui 2020 avem un număr de 33.771 de autoturisme noi înmatriculate sau altfel spus o scădere cu 34% față de perioada similară din 2019. Constructorii autohtoni au înmatriculat în primele luni ale acestui an respectiv 10973 de unități Dacia și 2162 autoturisme Ford.