Noul BMW iX3 complet electric

Noul BMW iX3, parte integrantă a mărcii BMW i debutează azi. Noul BMW iX3 este primul Sport Activity Vehicle exclusiv electric al gamei de modele al mărcii principale bavareze. Important de notat este debutul, odată cu noul iX3, a celei de-a cincea generații a tehnologiei eDrive. Alături de această tehnologie este si premiera sistemelor de producție electrică pentru automobile premium. Lansarea pe piață a noului BMW iX3 va începe spre finalul anului 2020, când vor debuta livrările în China.

BMW iX3 primul SAV cu sistem complet electric

Odată cu apariția lui BMW iX3 marchează si un fapt inedit: este prima data când un sistem de propulsie complet  electric este combinat cu caracteristicile unui model BMW din clasa X.

A cincea generație a tehnologiei eDrive

Transformările noii generații eDrive cuprind progresele semnificative referitoare la performanță autonomie, greutate, spațiul necesar montării sistemului de propulsie si flexibilitatea acestuia. Inovațiile tehnologice dezvoltate de Grupul BMW sunt pentru optimizarea motorului electric și a tehnologiei de încărcare şi a bateriei de înaltă tensiune și oferă noului BMW iX3 o putere maximă de 210 kW (286 CP). Autonomia este de până la 460 de kilometri standard WLTP sau 520 de kilometri în standard NEDC. Noile tehnologii se vor implementa și pe viitoarele modele electrice BMW i4 și BMW iNEXT de la anul.

BMW e din nou în pole-position

BMW Group oferă o portofoliu larg de automobile cu sistem de propulsie electrică. Acum, 13,4% din totalul de automobile BMW Group nou înmatriculate în Europa sunt modele electrice sau cu sistem plug-in hybrid.

Astfel compania intenţionează să-şi extindă portofoliul la 25 de modele electrice până în 2023, mai mult de jumătate dintre acestea fiind full electrice. Electrificarea sistemului de propulsie este unul dintre domeniile viitoare de mobilitate stabilite de BMW Group în strategia sa corporate NUMBER ONE > NEXT. Inovaţiile D-ACES (Design, Autonom, Conectat, Electrificat şi Servicii/Partajat) vor pune bazele pentru creşterea durabilă pe pieţele auto din lume.

Propulsie de top

Noul BMW iX3 netezește pentru cea mai recentă etapă de dezvoltare a sistemelor de propulsie electrică. Acum, motorul electric, sistemul electronica şi transmisia sunt dispuse toate într-o singură carcasă. Sistemului de propulsie electrică integrat compact, permite o reducere substanţială a spaţiului de instalare necesar şi a masei componentelor în raport cu puterea pe care o produc şi a dus la o reducere de 30% a volumului sistemului de propulsie electric. El poate fi adaptat la diferite concepte de automobile, spaţiu de instalare şi cerinţe de putere,

Baterie cu densitate crescută

Densitatea energetică a bateriei a crescut în urma cercetărilor effectuate. Densitatea energetică a sistemului de stocare a energiei a crescut cu încă 20% raportat la masă faţă de celulele de baterie utilizate până acum la modelele BMW cu propulsie electrică. Poziţionată în podeaua noului BMW iX3, bateria are un conţinut energetic brut de 80 kWh/ 74 kWh utili.

Bateria de înaltă tensiune a noului BMW iX3 poate fi încărcată de la prize convenţionale casnice sau industriale, de la un wallbox sau de la staţiile de încărcare publice. Cu automobilul conectat la wallbox, bateria poate fi încărcată până la 11 kW de la 0 la 100% în 7,5 ore. Totodată, o staţie de încărcare rapidă cu curent continuu (DC) poate reîncărca bateria de la 0 la 80% din capacitate în 34 de minute. O încărcare de 10 minute la una dintre aceste staţii oferă suficientă energie pentru a adăuga 100 de kilometri de autonomie în ciclul WLTP. Noul BMW iX3 are o priză de încărcare CCS AC/DC, poziţionată deasupra pasajului roţii spate dreapta

Motor electric sincron pentru eficiență

Motorul electric al noului BMW iX3 funcţionează conform principiului unui motor electric sincron şi, prin urmare, diferă semnificativ de alte soluţii de pe piaţă. Acţionarea rotorului nu este generată de magneţi permanenţi, ci prin inducţie, de alimentarea cu energie electrică. Această soluţie nu necesită folosirea de pământurile rare pentru  componentele magnetice şi astfel BMW Group nu depinde de disponibilitatea acestora, un aspect important în asigurarea unei dezvoltări durabile.

Turații de 17.000 rpm

Progresele înregistrate în dezvoltarea tehnologiei motorului duc la un salt semnificativ în ceea ce priveşte furnizarea şi eficienţa energiei. Acum, sistemul de propulsie poate atinge 17.000 rpm (o îmbunătăţire de aproximativ 40% faţă de BMW i3). Puterea maximă de 210 kW/286 CP se atinge repede şi rămâne disponibilă pe un interval larg. Acest interval ține până la linia roşie a turometrului sau viteza maximă a maşinii. Motorul noului BMW iX3 generează un cuplu maxim de 400 Nm, disponibil integral încă de la demaraj.

Echipat cu acest sistem, noul BMW iX3 are un timp de accelerație de la 0 la 100 km/h în 6,8 secunde, similar cu BMW X3 xDrive30i clasic. Viteza maximă este limitată electronic la 180 km/h.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *