Noul Renault Arkana SUV Coupé hibrid va fi în Europa. Mult asteptatul Renault Arkana SUV Coupé hibrid sportiv și dinamic vine pe piața europeană echipat din plin cu tehnologie. Noul model va fi vîndut într-o versiune HYBRID E-TECH și una R.S. Line, cu un design mult mai dinamic şi distinctiv. Noul model va fi lansat în Europa în prima jumătate a anului 2021.
Ambiții premium
Noul Renault Arkana SUV Coupé hibrid sfidează codurile tradiționale ale pieței SUV-urilor din Europa, cu un design rezervat până acum automobilelor premium. Această nouă ofertă, care completează gama compactă Renault (Mégane şi Kadjar), va face parte dintr-o piață a SUV-urilor aflată într-o expansiune majoră la nivel mondial.
Interior Hi-tech
Interiorul noului Renault Arkana SUV Coupé hibrid se adresează şi familiilor, atât prin spațiul oferit, cât și prin volumul generos de încărcare. Noul Renault Arkana SUV Coupé hibrid are o planșă de bord printre cele mai mari din segmentul său, care beneficiază din plin de tehnologie de ultimă oră și care pune accentul pe calitate și confort.
Noul Renault Arkana SUV Coupé hibrid este echipat cu unul dintre propulsoarele E-TECH Hybrid 140 CP, 1.3 TCe 140 și TCe 160 cu sistem micro-hibrid de 12V. Tehnologia E-TECH Hybrid, care echipează deja Clio şi Captur, este o inovație Renault care a făcut obiectul a peste 150 de brevete și se bazează pe experiența Grupului în automobile electrice și Formula 1.
MULTI-SENSE: experiența personalizată
Tehnologia Renault MULTI-SENSE oferă șoferilor posibilitatea de a-și personaliza experiența condusului în funcție de starea de spirit. Lucru posibil prin interacțiunea cu diagrama de funcționare a motorului, direcția asistată electric, iluminarea ambientală și configurația ecranului digital (înlocuirea cadranelor). Setările MULTI-SENSE reunesc mai multe vehicule într-unul singur, incluzând trei moduri disponibile:
– Eco, pentru a reduce consumul de combustibil și emisiile de CO2;
– Confort, pentru o mai bună relaxare și pentru a beneficia de o direcție mai lină;
– MySense (modul implicit), pentru o experiență optimă personalizată.
Setările MULTI-SENSE pot fi accesate cu ușurință din noua interfață a sistemului multimedia Renault EASY LINK sau de pe o tastatură specială pe ecranul central. O singură atingere va deschide fereastra MULTISENSE și va permite șoferilor să își schimbe preferințele, inclusiv opt opțiuni de iluminare ambientală.
În funcție de modul selectat, șoferii pot afișa un widget personalizabil pe ecranul planșei de bord, cum ar fi consumul în modul Eco sau potențiometrele de putere și cuplu în modul Sport.